De vreo trei ani, am treabă în seara de Ajunul Crăciunului de nu-mi văd capul. Când cârnații sunt gata și casa e pregătită de sărbătoare, plec cu tata la Jijila, satul lui natal, unde se strânge ceata pentru colinde. Numai bărbați între 35 și 70 de ani și eu. Mă ofer voluntar să le fiu șofer și fotograf, numai ca să ascult colindele alea vechi, cu tâlc și poveste. Mă bag printre ei, le fac poze și îi filmez și de cele mai multe ori colind și eu cu ei, din spatele aparatului. Pozele nu sunt grozave, iar filmările sunt de cele mai multe ori tremurate, dar sufletul meu e atâââât de plin!
În încercarea mea de a cunoaște mai bine tradițiile de la mine din zonă, am stat într-o seară la povești cu unchiul meu, Ionel Vasile, zis Bucșitu (fratele mamaiei din partea tatălui) și cu tanti Ilinca, soția sa. Unchiu’ Ionel are o voce de o recunoști din 20 (am făcut proba prin telefon anul trecut, când eram la București și am ratat serbarea de Crăciun de la căminul cultural) și tocmai de-aia e și liderul cetei. În plus, e unul dintre cei trei cei mai în vârstă și știe colindele pe de rost, vers după vers, fără să sară un cuvințel.