Cutia cu gânduri verzi


5 comentarii

Șoc și groază! Sistemul medical privat e la fel de căcat ca cel de stat

Da, știu, cuvinte grele încă din titlu. Oana a aflat azi, cu stupoare, că în România e cea mai mare bătaie de joc atunci când trebuie să te duci la medic, fie că e vreun ciubucar ce lucrează pe bani puțini într-un spital, fie că e vreunul în halat alb, plătit bine în vreo clinică de jdemii de stele.

N-o să rezolv nimic că mă plâng, poate chiar o să-i plictisesc pe unii, dar atât știu și pot să fac. Să scriu. Aș zbiera, da’-s cam răgușită de la nenorocita de răceala. Gata. Încep. Vă avertizez că o să fie complicat, plictisitor și ca dracu’. Dar știți voi, eu funcționez pe principiul „e blogul meu, fac ce vreau cu el”. Continuă lectura


3 comentarii

Tăceri și oameni care nu vorbesc

Nu știu să gestionez relațiile cu oamenii care nu vorbesc. Mă străduiesc să interpretez tăceri, să surprind priviri, să aud orice oftat sau chițăit. Citesc ce spun mâinile, și ochii și spatele, dar naiba știe dacă citesc bine.

Uneori, am mai multe variante. Ochii dați peste cap înseamnă că am greșit, că omul ăla îmi arată că îmi e superior, că nu mai are răbdare etc. etc. Variantele astea mă amețesc, iar alegerea uneia dintre ele mă obosește cumplit.

Când mă privești cu ochii ăștia goi (te asigur eu că-s goi), ce-ar trebui să înțeleg? Nu te uiți prin minte, că te-am văzut clipind. Mă înjuri? Urzești un plan? Te gândești peste mări și oceane?

Dar zâmbetul? Doamne, ce e cu zâmbetul? Da, e drăguț așa, în general, dar nu acum! Am întrebat, răspunde. În cuvinte, de preferat. Deschide gura și rostește. Te rog, nu-mi zâmbi când eu aștept un răspuns important. Continuă lectura


3 comentarii

Piș pe CFR

Hotărâm să plecăm la munte. X nu poate în ziua aia, Y preferă în altă zi. Ne batem capul, calculăm, înmulțim, împărțim, decidem: plecăm marți, cu trenul de 08:30. Ajungem la gară și tanti aia ne zice că trenul nostru are întârziere 120 de minute. O SUTĂ DOUĂZECI DE MINUTE!!! Nici mai mult, nici mai puțin.

Dar e ok, mie îmi place drumul de acasă până la gară, mai ales până la ghișeu. L-aș face în fiecare zi. Și ador să mă plimb în echipament de munte prin București, că lumea mă privește așa: „Ete, fata asta pleacă la munte. Ce tare!”.

Ah, nu e nicio problemă că aseară m-am uitat la filmulețe cum se dădeau unii cu snowboard-ul și că apoi, în somn, mă străduiam să mă dau bine cu placa și să nu mai dau cu fundul de pârtie. E ok. Eu oricum mă plictisesc când dorm.

Și alergătura aia de dimineață, când e traficul ca naiba, după tramvai și metrou pur și simplu îmi face o plăcere nebună!

Dar cel mai mult și mai mult îmi place să mă trezesc dimineața. Uai di mini ce-mi mai place! Cu cât mai dimineață și cu cât mai puține ore dormite, cu atât mai bine. A, nu eram morocănoasă dimineață, la 7. Mă bucuram tare, tare mult, dar în interiorul meu. Și nici n-am dat cu piciorul ușii de la baie de draci, ci de entuziasm.

Nu, n-am mai plecat. Piș pe CFR!


3 comentarii

Ai 45 de ani și ești o vacă

Te-ai băgat în fața mea la rând. Să zicem că nu m-ai văzut. Dar fiică-ta, emo kid în devenire, m-a văzut. S-a uitat la tine, s-a uitat la moaca mea acră, iar la tine, iar la mine, și-n pământ ca o oaie cu un neuron. N-a zis nimic.

Când te-am întrebat frumos, formulând cu „dumneavoastră” și tot ce trebuie dacă pot să trec în față, unde-mi era locul, ai zis că nu m-ai văzut. Ți-am spus că plodul tău m-a zărit. Ai bolborosit ceva și ai început să pui produsele pe bandă.

Păi femeie proastă, dacă mă vezi cu un sfert de cap ras, înseamnă că sunt cantitate neglijabilă? Dacă am 5 cercei presupune să fii nesimțită? Dacă mă vezi de un metru juma’, tre’ să fii vacă până la capăt?

Io dacă te ating din greșeală, îmi cer scuze. Ca să trec de kilogramele tale care îmi blochează drumul, cer voie. Îți vorbesc cu pronumele personal de politețe și-ți zâmbesc dacă ai față de mămică.

Nu-mi pasă cât de puțin ce crezi despre mine. Mă tem de fapt că fiică-ta va fi o vită mai mare decât tine.

Dacă aș fi fost educată de tine, te înjuram și te scuipam. Dar am avut noroc de o mamă care m-a învățat să am bun simț.

Vârsta îți dă anumite drepturi până la un moment dat. Mai încolo trebuie să le câștigi.