Cutia cu gânduri verzi


Scrie un comentariu

Colinde din strămoși, duse mai departe de ceata lui Ionel Bucșitu din Jijila

De vreo trei ani, am treabă în seara de Ajunul Crăciunului de nu-mi văd capul. Când cârnații sunt gata și casa e pregătită de sărbătoare, plec cu tata la Jijila, satul lui natal, unde se strânge ceata pentru colinde. Numai bărbați între 35 și 70 de ani și eu. Mă ofer voluntar să le fiu șofer și fotograf, numai ca să ascult colindele alea vechi, cu tâlc și poveste. Mă bag printre ei, le fac poze și îi filmez și de cele mai multe ori colind și eu cu ei, din spatele aparatului. Pozele nu sunt grozave, iar filmările sunt de cele mai multe ori tremurate, dar sufletul meu e atâââât de plin!

În încercarea mea de a cunoaște mai bine tradițiile de la mine din zonă, am stat într-o seară la povești cu unchiul meu, Ionel Vasile, zis Bucșitu (fratele mamaiei din partea tatălui) și cu tanti Ilinca, soția sa. Unchiu’ Ionel are o voce de o recunoști din 20 (am făcut proba prin telefon anul trecut, când eram la București și am ratat serbarea de Crăciun de la căminul cultural) și tocmai de-aia e și liderul cetei. În plus, e unul dintre cei trei cei mai în vârstă și știe colindele pe de rost, vers după vers, fără să sară un cuvințel.

unchiu_ionel Continuă lectura


Scrie un comentariu

Colinde pe plaiuri dobrogene

Gazde primitoare, arome de brad si cozonaci, pocnituri de bici si sunet de talangi – la sfarsit de an, va aduc o poveste dintr-un colt de Rai…

Colinde pe plaiuri dobrogene

Judetul Tulcea este harazit de Dumnezeu cu toate formele de relief: campie, deal, munte, delta si mare. Oamenii din aceste locuri pastreaza traditii ce dateaza din anii 1580, de pe vremea cand ciobanii au venit aici in transhumanta, cu oile din Lunca Dunarii.

Ca peste tot in tara, dobrogenii se bucura de sarbatorile de iarna si incearca sa pastreze traditiile transmise din mosi-stra­­mosi. In cea mai mare parte, acestea provin de la populatia geto-daca, peste care s-au suprapus elemente din cultura romana si slava, imbracate uneori in haina crestina.  Continuă lectura


Un comentariu

Păstrăm tradițiile de acasă

Acasă înseamnă Măcin, Jijila, Tulcea, în funcție de distanța de care mă aflu față de „acasă”. Acasă e Dobrogea, iar la mine acasă mai există oameni care se luptă să păstreze tradițiile.

Să vrei să păstrezi tradiția înseamnă să te plimbi, la cei 60, 70 bătând ușor spre 80 de ani, de la un capăt la altul al satului, în seara de Ajun, și să spui: „Nu mi-e frig, taică. Să merg cu mașina până colea, la nea Banea? Păi mai mult îmi ia să mă sui și să mă cobor”. DSC_0652

Înseamnă să cânți zeci de versuri și să retrăiești povestea colindului de parcă l-ai auzi prima dată.

Să vrei să duci obiceiurile mai departe înseamnă să-ți iei băiatul, care de-acu’ e flăcău, prin nămeți și ger, să-l plimbi pe la case de boieri, cu ceata și să-i dai o gură de rachiu. O să învețe el versurile fără să-și dea seama și când o avea și el nepoți, cum ai tu, o să continue să meargă cu ceata în sat, la colindat.

DSC_0677 Continuă lectura


7 comentarii

A plecat vacanta, cu trenul din Franta

Am aterizat pe plaiuri bucurestene. Greu cu reacomodarea… Bucurestiul mi se pare la fel de gri ca in primul an de facultate.

Insa vacanta a fost foooarte colorata. Cred ca n-am mai avut o vacanta asa faina de vreo 4 ani. De Craciun, cel mai mult mi-a placut ca am colindat cu ai mei. Si nu orice colind modern, ci de-alea vechi, invatate de la bunici, cu fir epic si regionalisme. Anul trecut prin decembrie am inceput sa strang colinde de-astea vechi pe care le mai stiu doar cei foarte in varsta. Daca aveti versuri sau inregistrari ale colindelor din zona Dobrogei, dati un semn. Poate la un moment dat am sa public o carte cu colinde care nu au voie sa dispara.

Alta chestie misto care s-a intamplat, a fost ca ne-a vizitat oleleul cu ceata lui. Cei care nu sunt din Macin, n-au habar ce e un oleleu. M-am convins de asta vorbind chiar cu oameni din Tulcea. Oleleul este un barbat mascat care cutreiera orasul impreuna cu ceata sa in seara de Ajun. Acesta nu are voie sa vorbeasca, sa manance sau sa bea in acea seara. Scopul lui este sa alunge spiritele rele. Pentru ca povestea cu oleleul este destul de lunga si risc sa va ametesc, sfatul meu este sa cititi aici un articol pe care l-am scris in Avantaje.

De Sarbatori, la Macin, se intampla ceva de genul „A tunat si ne-a adunat”, dar nu in sensul rau. Toata lumea vine acasa. Din Timisoara, Bucuresti, Constanta, Iasi, Italia, Germania etc. Si uite asa in doar trei zile iti revezi fosti prieteni, fosti iubiti, amici din copilarie, vecini pe care i-ai si uitat. Nici nu trebuie sa ii cauti, ca sunt putine locuri de intalnire: daca e in cursul saptamanii, la restaurant (unde foarte rar se mananca) iar daca e weekend, in clubul de la Greci, localitate aflata la o aruncatura de bat de Macin. Nu te poti simti confortabil in niciunul din locurile mai sus mentionate. Daca nu e frig si fum, e fum si galagie. Deci porti discutii din seria „Ce ai mai facut?” cu oameni pe care nici nu mai stii de cand nu i-ai mai vazut, cu lacrimi in ochi (nu de emotie, evident, ci de fum), racnind din toti plamanii (nu ca esti suparat, ci din incercarea de a acoperi acel bum bum) si tremurand ca un caine la injectie. Dar ce mai conteaza, daca in sufletul tau e cald, liniste si aer curat? Te bucuri cum poti de reintalnire si iti juri ca data viitoare sa ramaneti in masina.

Am mancat o sarmaluta, am gustat un carnacior, am baut o gura de vin alb dulce (genial!), m-am holbat la brad si… a trecut Craciunul. De Revelion am sunat din trambita si ne-am adunat iarasi in Bucuresti. N-a fost vreo petrecere fiţoasa, cu rochii de seara si jde feluri de mancare. A fost un Revelion cu prieteni misto, in tricouri, cu gratar si narghilea, cu jocuri si lacrimi de ras. Am adus dovada:

Si pentru ca nenea pozarul m-a cam decupat, am decis sa pun prima poza doar cu mine. Tamtararam!

Sper ca am recuperat cu acest post cele 2 saptamani in care nu am scris niciun rand. Acestea fiind zise si aratate, va doresc un an in care sa faceti ce va pofteste inimioara! Sa fim sanatosi!