Cutia cu gânduri verzi


Scrie un comentariu

M-am mutat pe oanaracheleanu.ro

Salutare!

De acum mă găsești pe oanaracheleanu.ro. O să scriu acolo despre gânduri verzi, adică proaspete, proaspete, direct de la mine din suflet și din căpușor, povești cu oameni faini, numai buni de urmat și de admirat, și proiecte care schimbă lumea.

Să ne citim cu bine!

oana_blog

Anunțuri


Scrie un comentariu

Cheers to the past

Teoretic, sunt în ziua 12 a provocării #2 declutter, dar practic sunt în ziua 21 pentru că dacă tot a fost vremea asta mai nasoală, am mai stat pe acasă și m-am căutat prin suflet și prin dulapuri. De multe ori, cea mai bună formă de meditație pentru mine este curățenia. Șterg praful, arunc chestii, fac curat în mine. Așa că azi am deja 231 de lucruri la care renunț.

Dacă tot am trecut o dată prin haine și prin pantofi, azi mi-am făcut curaj să deschid o cutie pe care o evit de ani buni. Ani, ani, da. Acolo aruncam tot felul de hârtiuțe și aproape că m-am închinat de ce am descoperit. Oooooo, Doamne! Bilețele de prin liceu, notițe din facultate, scrisori de dragoste, poze, mărturisiri care mai de care, SMS-uri transcrise în caiete. Ooo, Doamne! Le-am păstrat pe toate, căci fac parte din trecutul meu. Nu zic nici c-a fost bun, nici c-a fost rău. A fost exact așa cum a trebuit să fie ca eu să ajung cea de azi. Mi-am turnat un pahar de vin și am zâmbit. Cheers to the past!

DSC_0639 Continuă lectura


Scrie un comentariu

Prima zi de provocări: 30 de minute de Facebook și 84 de obiecte la care renunț

După ce Lina și Georgiana, prietenele mele dragi, au decis să renunțe pentru 3 luni la Facebook ca să aibă timp de alte proiecte mult mai interesante, mi-au pasat mie provocarea, numai că eu am făcut-o așa cum îmi convine.

#1 Facebook

Nu vreau să renunț la Facebook pentru că îmi este util, dar e drept că uneori mă cam fură, așa că am decis să îmi dau voie să stau numai 30 de minute pe zi, iar pe telefon pot doar să postez sau să comunic punctual cu oamenii. Există un progrămel care-i de mare ajutor pentru că îți restricționează accesul la ce site vrei tu. Am mai apelat la el și în trecut, numai că nu am făcut-o niciodată în mod asumat. Acum parcă a fost mai greu decât mă așteptam. Continuă lectura


3 comentarii

Ce-am învățat la Social Media Summit

Poza de mai jos a creat așa un val de felicitări pe Facebook, încât mă simt datoare să dau explicații. Să ne înțelegem: blogul meu nu a fost selectat ca fiind unul dintre cele mai bune bloguri. În România există 2.500 de bloggeri buni și eu nu mă număr printre ei din simplul fapt că nu m-a interesat niciodată asta. Am zis din start că nu vreau să leg niciun „trebuie” de blogul meu.

Chiar și așa, draga mea Cutie cu gânduri verzi mi-a facilitat accesul gratuit la Social Media Summit, un eveniment pentru bloggeri, agenții de PR, consultanți de social media și alți oameni interesați de subiect. Deci doar prin faptul că există, blogulețul ăsta m-a trimis într-o lume foarte interesantă.


Continuă lectura


3 comentarii

Ăsta a fost momentul în care m-am lăsat de scris

Știu, am mai scris asta: mă minunez de fiecare dată când intru pe blog, după multe zile, și constat că oamenii încă mă citesc. Ce citesc, nu știu, căci nu prea am mai scris. Probabil verifică dacă am postat ceva nou sau recitesc postări mai vechi.

Deși n-am mai scris nimic, mă gândesc în fiecare zi la blogul ăsta. Dar am ajuns să mă gândesc cu ciudă pe mine și cu un nod în gât. De multe ori mi-am spus că nu am timp să scriu. Când am crize de personalitate, mă întreb cui naiba îi pasă ce aberez eu aici. La un moment dat, am constatat că scrisul din suflet înseamnă de fapt superficialitate şi, în acelaşi timp, expunere prea mare. În ziua în care toate îndoielile astea au făcut horă în jurul meu, m-am oprit din scris.

De curând, mi-am terminat lucrarea de disertaţie despre „Credibilitatea surselor în new media”. Poate o să scriu mai mult într-o zi despre tema asta. Unul dintre cei 14 intervievaţi ai mei mi-a spus că multe bloguri dispar pentru că nu sunt nişate, pentru că bloggerii respectivi sunt generalişti. Eu nu sunt bloggeriţă, dar blogul meu o să dispără din frica mea de a scrie. De fapt, de frica de a fi judecată. Cândva, credeam că am ceva în felul de a scrie. Azi simt mulţi ochi critici îndreptaţi spre mine şi multe degete pregătite pentru a mă indica cu dispreţ.

Am cunoscut în ultima vreme jurnalişti mari, pe care îi respect şi îi admir. Cu unii n-am socializat prea mult. Doar s-a întâmplat să stau lângă ei, moment în care i-am analizat, am ajuns acasă şi i-am citit. Cu alţii am schimbat doar două vorbe, nici măcar faţă în faţă, dar la numele cărora zâmbesc amintindu-mi textele pline de viaţă pe care le-au scris. Pe lângă/pentru oamenii ăştia eu sunt ziarizdă. Ăsta a fost momentul când m-am oprit din scris. Dar nu de tot. La serviciu scriu zilnic, dar e altfel de scris. M-am oprit din scrisul care mă reprezintă şi m-am pierdut pe mine. Am citit şi am admirat atâtea scriituri, încât nu mai ştiu care e a mea.

De multe ori m-am întrebat dacă marii jurnalişti au avut momente de-astea de rătăcire, deşi n-aş prea crede. Dacă ar fi avut, ar fi pierdut timp important cu frici şi aberaţii şi n-ar mai fi ajuns aşa mari. Probabil.

Postul ăsta are rolul de a-mi da seama cât sunt de patetică şi de încăpăţânată. Opun rezistenţă mai ceva ca un catâr. După ce dau publish, o să mă las iar de scris. De fapt, nici măcar nu m-am reapucat.