Cutia cu gânduri verzi


Scrie un comentariu

Cheers to the past

Teoretic, sunt în ziua 12 a provocării #2 declutter, dar practic sunt în ziua 21 pentru că dacă tot a fost vremea asta mai nasoală, am mai stat pe acasă și m-am căutat prin suflet și prin dulapuri. De multe ori, cea mai bună formă de meditație pentru mine este curățenia. Șterg praful, arunc chestii, fac curat în mine. Așa că azi am deja 231 de lucruri la care renunț.

Dacă tot am trecut o dată prin haine și prin pantofi, azi mi-am făcut curaj să deschid o cutie pe care o evit de ani buni. Ani, ani, da. Acolo aruncam tot felul de hârtiuțe și aproape că m-am închinat de ce am descoperit. Oooooo, Doamne! Bilețele de prin liceu, notițe din facultate, scrisori de dragoste, poze, mărturisiri care mai de care, SMS-uri transcrise în caiete. Ooo, Doamne! Le-am păstrat pe toate, căci fac parte din trecutul meu. Nu zic nici c-a fost bun, nici c-a fost rău. A fost exact așa cum a trebuit să fie ca eu să ajung cea de azi. Mi-am turnat un pahar de vin și am zâmbit. Cheers to the past!

DSC_0639 Continuă lectura


Scrie un comentariu

Prima zi de provocări: 30 de minute de Facebook și 84 de obiecte la care renunț

După ce Lina și Georgiana, prietenele mele dragi, au decis să renunțe pentru 3 luni la Facebook ca să aibă timp de alte proiecte mult mai interesante, mi-au pasat mie provocarea, numai că eu am făcut-o așa cum îmi convine.

#1 Facebook

Nu vreau să renunț la Facebook pentru că îmi este util, dar e drept că uneori mă cam fură, așa că am decis să îmi dau voie să stau numai 30 de minute pe zi, iar pe telefon pot doar să postez sau să comunic punctual cu oamenii. Există un progrămel care-i de mare ajutor pentru că îți restricționează accesul la ce site vrei tu. Am mai apelat la el și în trecut, numai că nu am făcut-o niciodată în mod asumat. Acum parcă a fost mai greu decât mă așteptam. Continuă lectura


Scrie un comentariu

De ce am ales să nu fiu Oana Fericita

Pe la mijlocul lunii ianuarie am auzit că cei de la Institutul pentru Fericire caută un om cu care să lucreze. Descrierea suna atât de bine încât m-a bucurat numai de faptul că există un astfel de job. Și dacă există, de ce să nu încerc eu să fiu Oana Fericita? Nici nu m-am mai gândit dacă vreau sau nu să renunț la freelancing sau ce facem cu planurile noastre de călătorit în Thailanda. Știam una și bună: vreau să lucrez acolo.

Trebuia să trimit un CV creativ, iar eu am mizat totul pe o carte. Am făcut scrisoarea asta de intenție, iar la final am pus și-un dans, ca să știu o treabă. După vreo două zile, îmi desfăceam și eu ca omul o portocală în fața laptopului, când văd postarea de mai jos, făcută de angajatoare. Am plâns și-am râs cam tare, cam cu sughițuri și probabil cam înspăimântător pentru prietenul meu, care făcea ture pe lângă mine, mă felicita și mă mângâia. Până la urmă m-a întrebat: „Ești bine? Că nu mai înțeleg nimic”. Nu mai știu ce s-a întâmplat cu portocala.

malina Continuă lectura


3 comentarii

Ce-am învățat la Social Media Summit

Poza de mai jos a creat așa un val de felicitări pe Facebook, încât mă simt datoare să dau explicații. Să ne înțelegem: blogul meu nu a fost selectat ca fiind unul dintre cele mai bune bloguri. În România există 2.500 de bloggeri buni și eu nu mă număr printre ei din simplul fapt că nu m-a interesat niciodată asta. Am zis din start că nu vreau să leg niciun „trebuie” de blogul meu.

Chiar și așa, draga mea Cutie cu gânduri verzi mi-a facilitat accesul gratuit la Social Media Summit, un eveniment pentru bloggeri, agenții de PR, consultanți de social media și alți oameni interesați de subiect. Deci doar prin faptul că există, blogulețul ăsta m-a trimis într-o lume foarte interesantă.


Continuă lectura


Scrie un comentariu

Mi-am găsit un copil de 11 ani. De ajutat

La începutul lunii februarie, Fundația Noi Orizonturi a organizat o mini-tabără într-o sală de sport din București pentru câțiva copii din centre de plasament sau din apartamente sociale (poți să citești despre asta aici). Atunci am cunoscut o fetiță tare fâșneață, care mi-a răspuns cu mare entuziasm când am întrebat-o cum i se par jocurile și dacă a mai participat la așa ceva până atunci. „Am mai fost o dată la o activitate cu Zâna Măseluța, dacă știți. La final ne-au dat câte o periuță de dinți și o pastă”. Și așa m-a ținut în dumneavoastră de fiecare dată când vorbeam cu ea, deși-s un dop de om. Am întrebat-o câți ani are și a zis atunci, într-o doară: „Fac acum pe 17, 11 ani”. În pauza de la joacă a vrut să-mi ofere sandwichul ei și nu prea știu de ce mi-au dat atunci lacrimile. O fi fost praf în sala de sport. Când am plecat mi-a rămas în minte zâmbetul ei sincer și un miros ușor de lemne arse în sobă.

hainute

A doua zi am adunat 10 fete la mine și am făcut schimb de lucruri pe care le țineam uitate prin dulapuri, iar când a rămas casa goală, m-am trezit cu o pungă mare, plină de haine de donat. A început să-mi răsune atunci în minte „Fac acum pe 17, 11 ani”. Atunci am început, alături de prietena mea bună Adriana, care lucrează la Fundația Noi Orizonturi, munca de detectivi. Ne-am uitat prin poze, am încercat să ne amintim discuțiile cu ea, ba chiar aveam și o înregistrare când i-am luat un foarte scurt interviu. Trebuia să aflăm cum o cheamă. Adriana știe ce-a făcut, din ce baghetă magică a dat și cu câți asistenți sociali a vorbit, că până la urmă a dat de ea. Continuă lectura


Scrie un comentariu

O mostră din tabăra VIAȚA, o altfel de tabără

Îți amintești tabăra de la Tismana? Cât de tare m-am distrat atunci! Sau pe cea de la Căciulata? De aia de la Cocoș nici nu vreau să-mi amintesc! Sor’mea strângea posmăgei sub pernă, ca să aibă de rezervă când o apuca foamea, iar mie mi-a fost așa un dor de ai meeeei! Când au venit la jumătatea perioadei să ne viziteze, ne-am lipit de ei și n-a mai fost chip să ne lase acolo. Dar în rest, de toate taberele îmi amintesc cu drag.

Auzi, dar te-ai gândit vreodată că există copii care n-au ajuns niciodată în tabără? Adică există, clar există, dar ți-ai pus vreodată problema asta? Cei de la Fundația Noi Orizonturi nu doar că s-au gândit la ei, ci chiar i-au luat într-o mini-tabără organizată într-o sală de sport a unui liceu din București. Copii de la 7 până la 18 ani, din centre de plasament sau din apartamente sociale, au tras o mamă de joacă de-au simțit gustul taberei chiar și așa, într-o sală cu ecou.

DSC_0295 Continuă lectura


Scrie un comentariu

Scrisoare de intenție pentru Institutul pentru Fericire

Într-o perioadă ca asta, în care nimic nu-mi pare că se leagă cum trebuie în viața mea, nu văd un loc mai potrivit pentru mine decât la Institutul pentru Fericire. Trebuie să recunosc că am aflat acum câteva luni de acest institut, dar mi-a fost atât de mare mirarea, încât n-am îndrăznit să visez să lucrez acolo. Asta până acum o săptămână, când Fericiții au anunțat că-și caută un om care să coordoneze comunitatea online. Ce bucurie, ce dans al fericirii! De ce m-am bucurat? Nu că m-ar fi ales pe mine, căci abia acum îmi exprim dorința de a lucra la ei, ci pentru că există un astfel de loc în România asta! Îmi pare un job care te face să aștepți cu nerăbdare ziua de luni, în care toți oamenii zâmbesc, sunt senini și empatici.

Lumea spune despre mine că m-aș potrivi acolo. Că cică-s tare veselă mai mereu, că inspir oameni și că trăiesc intens. Adevărul este că atunci când râd, umplu toată camera, iar când plâng, îmi vărs toată durerea. Continuă lectura