Cutia cu gânduri verzi


3 comentarii

Ce-am învățat la Social Media Summit

Poza de mai jos a creat așa un val de felicitări pe Facebook, încât mă simt datoare să dau explicații. Să ne înțelegem: blogul meu nu a fost selectat ca fiind unul dintre cele mai bune bloguri. În România există 2.500 de bloggeri buni și eu nu mă număr printre ei din simplul fapt că nu m-a interesat niciodată asta. Am zis din start că nu vreau să leg niciun „trebuie” de blogul meu.

Chiar și așa, draga mea Cutie cu gânduri verzi mi-a facilitat accesul gratuit la Social Media Summit, un eveniment pentru bloggeri, agenții de PR, consultanți de social media și alți oameni interesați de subiect. Deci doar prin faptul că există, blogulețul ăsta m-a trimis într-o lume foarte interesantă.

Continuă lectura


Scrie un comentariu

Mi-am găsit un copil de 11 ani. De ajutat

La începutul lunii februarie, Fundația Noi Orizonturi a organizat o mini-tabără într-o sală de sport din București pentru câțiva copii din centre de plasament sau din apartamente sociale (poți să citești despre asta aici). Atunci am cunoscut o fetiță tare fâșneață, care mi-a răspuns cu mare entuziasm când am întrebat-o cum i se par jocurile și dacă a mai participat la așa ceva până atunci. „Am mai fost o dată la o activitate cu Zâna Măseluța, dacă știți. La final ne-au dat câte o periuță de dinți și o pastă”. Și așa m-a ținut în dumneavoastră de fiecare dată când vorbeam cu ea, deși-s un dop de om. Am întrebat-o câți ani are și a zis atunci, într-o doară: „Fac acum pe 17, 11 ani”. În pauza de la joacă a vrut să-mi ofere sandwichul ei și nu prea știu de ce mi-au dat atunci lacrimile. O fi fost praf în sala de sport. Când am plecat mi-a rămas în minte zâmbetul ei sincer și un miros ușor de lemne arse în sobă.

hainute

A doua zi am adunat 10 fete la mine și am făcut schimb de lucruri pe care le țineam uitate prin dulapuri, iar când a rămas casa goală, m-am trezit cu o pungă mare, plină de haine de donat. A început să-mi răsune atunci în minte „Fac acum pe 17, 11 ani”. Atunci am început, alături de prietena mea bună Adriana, care lucrează la Fundația Noi Orizonturi, munca de detectivi. Ne-am uitat prin poze, am încercat să ne amintim discuțiile cu ea, ba chiar aveam și o înregistrare când i-am luat un foarte scurt interviu. Trebuia să aflăm cum o cheamă. Adriana știe ce-a făcut, din ce baghetă magică a dat și cu câți asistenți sociali a vorbit, că până la urmă a dat de ea. Continuă lectura


Scrie un comentariu

O mostră din tabăra VIAȚA, o altfel de tabără

Îți amintești tabăra de la Tismana? Cât de tare m-am distrat atunci! Sau pe cea de la Căciulata? De aia de la Cocoș nici nu vreau să-mi amintesc! Sor’mea strângea posmăgei sub pernă, ca să aibă de rezervă când o apuca foamea, iar mie mi-a fost așa un dor de ai meeeei! Când au venit la jumătatea perioadei să ne viziteze, ne-am lipit de ei și n-a mai fost chip să ne lase acolo. Dar în rest, de toate taberele îmi amintesc cu drag.

Auzi, dar te-ai gândit vreodată că există copii care n-au ajuns niciodată în tabără? Adică există, clar există, dar ți-ai pus vreodată problema asta? Cei de la Fundația Noi Orizonturi nu doar că s-au gândit la ei, ci chiar i-au luat într-o mini-tabără organizată într-o sală de sport a unui liceu din București. Copii de la 7 până la 18 ani, din centre de plasament sau din apartamente sociale, au tras o mamă de joacă de-au simțit gustul taberei chiar și așa, într-o sală cu ecou.

DSC_0295 Continuă lectura


Scrie un comentariu

Scrisoare de intenție pentru Institutul pentru Fericire

Într-o perioadă ca asta, în care nimic nu-mi pare că se leagă cum trebuie în viața mea, nu văd un loc mai potrivit pentru mine decât la Institutul pentru Fericire. Trebuie să recunosc că am aflat acum câteva luni de acest institut, dar mi-a fost atât de mare mirarea, încât n-am îndrăznit să visez să lucrez acolo. Asta până acum o săptămână, când Fericiții au anunțat că-și caută un om care să coordoneze comunitatea online. Ce bucurie, ce dans al fericirii! De ce m-am bucurat? Nu că m-ar fi ales pe mine, căci abia acum îmi exprim dorința de a lucra la ei, ci pentru că există un astfel de loc în România asta! Îmi pare un job care te face să aștepți cu nerăbdare ziua de luni, în care toți oamenii zâmbesc, sunt senini și empatici.

Lumea spune despre mine că m-aș potrivi acolo. Că cică-s tare veselă mai mereu, că inspir oameni și că trăiesc intens. Adevărul este că atunci când râd, umplu toată camera, iar când plâng, îmi vărs toată durerea. Continuă lectura


Scrie un comentariu

Un an sabatic pentru o viață bună

Alex si Laura“Păi da’ ce facem, bi? Ne muncim tinerețea? Și ca să uităm de monotonie ieșim la bere și ne întoarcem praf de obosiți? Ce naiba? Ia hai să plecăm noi în lumea mare” ”Hai”. Și-uite-așa Laura și Alex au renunțat la viața de corporatiști și au plecat într-un an sabatic. Și-au dat demisia, au golit apartamentul din Piața Amzei din București și i-au predat proprietarului cheile, au mai băut câte o bere cu prietenii și duși au fost.

Text: Oana Racheleanu; Foto: Alex Savin, Laura Constantin

Planul era să călătorească un an prin Asia, cu un buget de 1.000 de euro pe lună pentru amândoi, dar nu prea le-a ieșit pentru că s-au îndrăgostit de Thailanda. Vorbeau deja despre „acasă în România” și ”acasă în Thailanda”, numai că în Thailanda au locuit în mai multe case de pe insula Koh Phangan, unde și-au petrecut lenea în cel mai dulce ”sabai sabai”, adică într-o relaxare continuă. “Thailanda cu totul vibrează într-un mare fel, depinde de tine dacă vrei și știi cum să-i asculți muzica”, zice Alex. Prin urmare, anul a avut 15 luni, iar bugetul a fost de 1.300 de euro pe lună. Continuă lectura


2 comentarii

Guest post semnat de Cristina Chirilă: Insula secretă

În tabăra de pictură de la Straja am cunoscut o tipă foarte talentată. Pictează, scrie, dansează şi mai şi râde din tot sufletul. Cristina Chirilă îşi va lansa luna asta o carte, dar despre asta o să scriu la momentul potrivit. Între timp, ca să vă demonstrez ce om talentat este, vă las să câteva fragmente scrise cu suflet de colega mea de cameră din tabără despre o excursie pe care a făcut-o în Thailanda. 

Insula secretă

Sătui de grimasele clienţilor, de frustrările şefilor, de sunetul excelului şi de rutina zilnică atât de enervantă, devenim parcă autişti în propria existenţă, ridicăm garduri între noi şi ceilalţi, ne cufundăm parcă într-o paralizie, într-o inerţie totală. Vine însă un moment când vrei să fii egoist, când ţi se apleacă de urâtul lumii şi simţi nevoia unei spălări lăuntrice care să ducă la lepădarea de semeni şi să readucă echilibrul existenţei. E un moment în care ai nevoie să ieşi din acest labirint, să îţi cauţi măsura, menirea, rostul în armonia universală. E ca un fel de reconectare la sursă, urmărind în mod inconştient o hartă a regăsirii. O clipă în care opreşti lupta cu demonii interiori, în care treceţi toţi de aceeaşi parte.

Simţeam nevoia aceea de a da bucurie simţurilor într-un sens cât mai cuprinzător, o obligaţie morală parcă de a maximiza plăcerea, de a trăi experienţe noi, de a găsi fericirea, de a călători în jurul lumii dacă e nevoie, măcar cât să ating această stare cu buricele degetelor. Continuă lectura


Scrie un comentariu

Picturi și peisaje. Excursie de clătit ochii la Straja

Zilele astea sunt la Straja, într-o tabără de pictură, grație ziarului Turism Club. A, nu, eu nu desenez. Sau dacă aș desena probabil ar fi ceva foarte abstract, greu de înțeles de mintea omului. Pot depune mărturie cei 10 prieteni cu care am jucat Activity și care s-au chinuit să priceapă că am desenat un borcan cu castraveți.

Însă oamenii talentați care sunt în tabăra asta pictează extraordinar. Pictori cunoscuți sau producători de filme cu pasiune pentru culori fac artă sub ochii mei. Și eu încep să mă simt mică tare de tot, că nu știu să desenez nici un borcan cu castraveți. O să pun desenul pe to do list pentru viața asta, măcar să mai încerc din când în când.

Pentru cultura ta generală, îți dau câteva nume de pictori care sunt prezenți în tabăra „Tușe de primăvară”: Mihai Boroiu – președintele AAPB, Dumitru Nicolae Chilia, Ion Aurel Gârjoabă, Gheorghe Coman, Paul Mecet, Dan Fîntîneanu – Dafin, Rareș Kerekeș sau Ami Vasilescu.

Imagine

Imagine Continuă lectura


Scrie un comentariu

Biblioteca Vie îți aduce cărțile cu titlurile ”Imigrant”, “Fost consumator droguri”, “Artist stradal”, “Femeie pilot”

Uneori îmi fac lunea programul de activităţi pe toată săptămâna, aşa că te anunţ din timp că se întâmplă ceva foarte frumos în weekend, mai exact între 9 și 11 mai. Oameni cu diverse experienţe se pun pe tavă în faţa ta, se lasă întrebaţi şi descusuţi, iar ăsta-i mare lucru. Nu ştiu unde te poţi duce să găseşti atâţia oameni deschişi la un loc.

Vorbesc aici despre Biblioteca Vie, un concept care mie îmi place foarte mult şi despre care am scris şi în postul anterior. Ca să n-o fac pe interesanta şi să te trimit acolo să citeşti, îţi zic şi aici care-i treaba.

biblioteca_vie Continuă lectura


Scrie un comentariu

Biblioteca vie îți arată cum este omul pe care tu îl vezi doar un gay

Acum o lună am scris textul ăsta pentru un site. N-a mai fost publicat, dar îl postez aici, pentru că a fost o experiență importantă pentru mine.

***

Traim intr-o societate in care tabloul familiei perfecte este format din mama, tata si copilul, iar cei care nu se incadreaza in acest portret sunt exclusi. Inca se intampla asta, chiar in 2014.

Daca vrei sa intelegi un gay, o lesbi sau o persoana bisexuala, poti sa citesti cateva carti din biblioteca vie. O sa alegi o carte dupa nume, iar la masa ta se va aseza un om cu o poveste, fie ca-i gay sau lesbi.

Imagine Continuă lectura


4 comentarii

Vacanța dintre joburi

De la primul meu job serios am plecat c-au vrut ei. „Oana, știi, te dăm afară pe criteriu social. N-avem nimic cu tine, dar n-ai credit la bancă, n-ai copii, n-ai familie”. Am plâns în hohote ca după o notă proastă luată în școala generală. Am luat-o foarte personal și eram foarte dezamăgită de mine. A doua zi, însă, m-am îmbrăcat frumos, m-am făcut cât de drăguță am putut eu, și m-am dus la serviciu pentru prima zi de preaviz: „Bă, dacă job n-am, măcar să arăt bine”.

La ceva timp au urmat și alte disponibilizări, căci firma o ducea într-adevăr nasol. Eu m-am apucat de vândut hăinuțe pentru copii, până când a apărut un job în care am crescut frumos.

Acum scenariul se repetă. Continuă lectura